Publicat: 02/12/2024, 17:27
Marcel Pușcaș, fostul coleg al legendarului portar de la Steaua București, a împărtășit amintirile cele mai dragi pe care le poartă în suflet după decesul lui Helmut Duckadam.
Fostul coleg al marelui sportiv trecut în neființă povestește, într-o scurtă declarație pentru Gândul, momentele-cheie pe care le-a petrecut alături de Helmut Duckadam.
Legendarul Helmut Duckadam
la vârsta de 65 de ani. Fostul portar al Stelei a murit noaptea trecută, în jurul orei 02:00, la Spitalul Militar.
„Ne- am cunoscut în tinerețe, prin 1980 când el juca la UTA și eu la FC Bihor.
După vreo 2 ani ambii am ajuns la Steaua.
Am jucat impreună, am fost colegi și apoi am devenit prieteni.
O amintire frumoasă haioasă și eficientă a fost la un meci important pentru clasament disputat la Petroșani.
Am fost conduși cu 1-0.
La acest scor am comis primul penalty din viața mea.
Eram bulversat, miza fiind câștigarea titlului national.
L-am rugat timp de un minut,chiar implorat să apere.
Credeam că e in stare.
Îi promisesem o ladă de bere.
Ce-a făcut?
A apărat penaltyul.
Am câștigat acea partidă cu 3-2 netezindu- ne drumul spre un prim titlu după o secetă de șapte ani.
Momentul a fost extrem de important.
Bineînțeles că am dat berea.
Helmut a fost un excelent coleg și prieten.
A fost generos și jovial.
Un om demn și extrem de corect.
Sufăr și plâng.
M-am luat prin surprindere decesul.
Am apucat sa vorbim saptamâna trecută.
Chiar am râs.
Din păcate asta e viața.
Știm când ne naștem, nu știm când murim.
După el va rămâne gloria fotbalului românesc, o familie frumoasă, copii frumoși și amintiri plăcute.
Dar peste toate va dăinui OMUL, HELMUT DUCKADAM!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!”
Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani, în noaptea de duminică spre luni, 1 spre 2 decembrie 2024. Potrivit datelor, legenda fotbalului românesc se afla în spital. În cursul serii de sâmbătă, fostul portar al Stelei a ajuns la Spitalul Militar, fiind adus de la Spitalul Universitar.
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor ’90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe
Antena 3
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Știri externe –
02 Dec, 17:23
Știri –
02 Dec, 17:07
Știri politice –
02 Dec, 17:06
Ultima oră
Actualitate –
02 Dec, 16:51
02 Dec, 16:12
Sport –
02 Dec, 16:07