Sursa foto: Hepta
O femeie de 61 de ani dintr-o localitate din Bihor a fost plasată sub control judiciar după ce a aruncat trei pui de câine, băgați într-un sac, în fântâna unui vecin, în curtea căruia a intrat fără drept.
Potrivit IPJ Bihor, duminică, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei femei de 61 de ani din localitatea Ucuriș, județul Bihor, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept (3 acte materiale) și violare de domiciliu.
Din cercetările făcute a rezultat că, în 23 iulie, aceasta ar fi introdus într-un sac trei pui de câine, de rasă comună, de aproximativ două săptămâni, apoi ar fi pătruns, fără drept, în curtea unui imobil din vecinătate și ar fi aruncat sacul în interiorul unei fântâni, fapt care a condus la decesul animalelor.
Femeia a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, iar procurorul s-a adresat instanței, cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Salonta a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a femeii.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/femeie-aruncat-trei-pui-caine-fantana-vecin-1005118.html